Postări

Se afișează postări din aprilie, 2015

Sa nu-ti intre vreodata in minte ca ai facut vreun lucru bun fara Dumnezeu

Sa nu-ti intre vreodata in minte ca ai facut vreun lucru bun fara Dumnezeu. Deoarece numai ce gandesti acest lucru, te va parasi harul si-l vei pierde, pentru ca sa afli starea ta de slabiciune, sa afli "cunoasterea de sine". Pentru ca sa cunoasca cineva slabiciunea firii, trebuie sa intalneasca multe si mari ispite. Atunci, prin multe incercari, se smereste si cunoaste smerenia adevarata. Dar este nevoie de mult timp pentru aceasta.
Smerenia nu este vorba goala pe care o spunem noi: "Sunt pacatos" si altele ca aceasta. Smerenia este adevarul. Sa afli si sa cunosti ca esti un nimic. Acel nimic care era inainte de a face Dumnezeu lumea. Acest "nimic" suntem. Radacina ta, existenta ta incepe de la "nimic", si maica ta este "tarana", iar Creatorul tau este Dumnezeu.
Gheron Iosif - Marturii din viata monahala

Învățături ale Cuviosului Paisie Aghioritul

Imagine
• Lumea vrea să păcătuiască, dar Îl vrea şi pe Dumnezeu să fie bun. El să ne ierte, iar noi să păcătuim. Noi adică să facem orice vrem, iar Acela să ne ierte. Să ne ierte mereu, iar noi să ne vedem de treaba noastră. • Dacă oamenii nu se vor pocăi, dacă nu se vor întoarce la Dumnezeu, vor pierde viaţa cea veşnică. Omul trebuie ajutat să priceapă sensul cel mai profund al vieţii, să-şi revină, ca să simtă mângâierea dumnezeiască. Scopul omului este şi să urce duhovniceşte, nu numai să nu păcătuiască. • Bunul Dumnezeu ne dă binecuvântările Sale cele bogate. Să nu fim nemulţumitori şi să-L întărâtăm, pentru că vine mânia lui Dumnezeu peste fiii neascultării. Dacă nu slăvim pe Dumnezeu, atunci El îngăduie să vină o încercare, ca să preţuim lucrurile. Iar dacă le preţuim, atunci Dumnezeu nu îngăduie să se întâmple. • Bunul Dumnezeu pe toate le va iconomisi în modul cel mai bun, dar este trebuință de multă răbdare și atenție, pentru că de multe ori oamenii, grăbindu-se să descâlcească iț…

Toți au dreptul la Dragoste

Imagine
Toți cei care încearcă să vorbească oamenilor despre dragoste, dar în aceeași clipă îi fanatizează să lupte cu foc împotriva tuturor celor care cred ceva diferit, nu știu nimic despre dragoste.
Unul ca acesta, deoarece știe că este mic la suflet și lipsit de apărare, caută să adune fanatici pentru a apăra cele pe care le spune.
Dragostea nu se teme de vorbirea-împotrivă.
Dragostea nu are limite sau culori.
Dragostea nu este un privilegiu al unui popor oarecare.
Dragostea este lucrare care se întinde peste toată planeta. Ea aparține tuturor oamenilor. Și tuturor trebuie să o dăm.
Aceasta ne-a învățat Hristos. Pentru aceasta S-a răstignit!
Pe aceasta trebuie să o propovăduim…și mai ales prin apropierea noastră de Cel Care este Dragostea, Hristos Dumnezeu.
sursa: marturieathonita.ro

De ce sărutăm mâna preotului?

Sfântul Vasile cel Mare vorbind despre misiunea slujitorilor Sfântului Altar spunea frumos: “noi nu suntem stăpâni ai credinţei voastre ci slujitori ai bucuriei voastre, bucuria întâlnirii cu Dumnezeu!” Aşadar preotul are misiunea sfântă de a conduce credincioşii pe cărarea cea strâmtă a vieţii până la întâlnirea cu Hristos.
Atunci când Mântuitorul i-a trimis pe ucenici în lume la propovăduire le-a dat o sfântă misiune: “mergând învăţaţi toate neamurile , botezându-le în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, învăţându-le să păzească toate câte v-am poruncit vouă, şi iată eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârşitul veacului.” Matei 28,19-20.
Cei care il cinstesc pe preot primesc binecuvântarea lui Hristos, pe care preotul îl închipuieşte: “Cine vă primeşte pe voi pe Mine Mă primeşte…” Matei 10,40.
Sfântul Ioan Gură de Aur spunea credincioşilor săi: “ Ştiţi de ce sărutăm mâna preotului? Pentru că mâna preotului ne dă ceea ce nici o altă mână de muritor nu ne poa…

Duhovnicia și cultura

Imagine
Cineva întreabă dacă poţi fi un duhov­nic bun fără o vastă cultură.
- Credeţi că părintele Selafiil ştia cine-i Rainer Maria Rilke sau a ascultat vreodată Mozart? Nici măcar nu cred că ştia câte capitole are Evanghelia de la Matei, aşa cum ştiu seminariştii. Sfântul Simeon Noul Teolog era luat în râs de către contemporanii săi pentru că nu fă­cuse şcoală, că nu este un filosof, că este un neînvăţat. Un oarecare mitropolit, Ştefan, râdea de el. Şi mai ştim că acest nume, „Noul Teolog", de fapt, a fost o poreclă pe care i-au scornit-o contempo­ranii săi, râzând de el. Şi aşa i-a rămas numele în Biserică: „Noul Teolog".
Aşa că este bine să avem o cultură vastă - în cazul în care o avem -, cum au avut-o Sfântul Vasile cel Mare, Sfântul Ioan Gură de Aur, Sfântul Grigorie al Nyssei. Dar ei au avut-o pentru că aşa au fost mediul din care proveneau şi societatea în care au trăit. Adunarea în care Dumnezeu i-a aşezat şi pe care au trebuit ei să o păstorească era de aşa na­tură, încât…

Dumnezeul din mine Îl simte pe Dumnezeul din Tine

Imagine
Ochii mei mi-au spus: „Noi nu-L vedem pe El”. Dar eu i-am liniştit cu cuvintele: „Adevărul este că voi n-aţi fost creaţi să-L vedeţi pe El, ci să vedeţi ceea ce este al Său”. Urechile mele mi-au spus: „Noi nu-L auzim pe El”. Dar eu le-am adus la ordine prin cuvintele: „Adevărul este că voi n-aţi fost create să-L auziţi pe El, ci să auziţi ceea ce este al Lui”. Nimic din ceea ce este creat nu-L poate vedea sau auzi pe El, ci doar ceea ce este al Lui. Ceea ce este creat vede şi aude ceea ce este creat. Doar ceea ce este născut dintr-Însul Îl poate vedea. Şi doar ceea ce este născut dintr-Însul Îl poate auzi. O pictură nu-l poate vedea pe pictor, dar fiul pictorului îl poate vedea pe pictor. Un clopot nu-l poate auzi pe clopotar, dar fiica clopotarului îl poate auzi pe tatăl ei. Ochiul nu-L poate vedea fiindcă el n-a fost creat cu scopul de a-L vedea. Urechea nu-L poate auzi, fiindcă ea n-a fost creată cu scopul de a-L putea auzi. Credinţa mea Te vede, Doamne, întocmai precum ceea ce este n…

„de ce trebuie să repetați atâta timp aceeași rugăciune…?”

Părintele Zaharia (Zaharou) povestește într-o conferință că venind oarecând un preot catolic la Mănăstirea “Sf. Ioan Botezatorul”, la Essex, UK, s-a mirat ca părintii se rugau în biserică cu rugaciunea lui Iisus: “Nu pot să înțeleg de ce trebuie să repetați atâta timp aceeași rugăciune…”. Părintele Sofronie Saharov, însă, într-un mod foarte prietenos, i-a raspuns: “O repetăm pentru că o înțelegem greu și odată ce am înțeles-o nu mai vrem s-o lăsăm”. Dea Domnul să o înțelegem și noi și să n-o mai lăsăm!
Sursa: pridvorul lui laurentiu dumitru

Iubirea nu se enervează

„Sileşte-te, dacă te întâlneşti cu aproapele tău, să-l cinsteşti mai presus de măsura lui. Sărută-i mâinile şi picioarele şi ţine-i-le adeseori cu multă cinstire, şi pune-le pe ochii tăi, şi laudă-l chiar şi pentru cele ce nu le are. Iar când se desparte de tine, spune-i tot binele şi tot ce e spre cinstirea lui. Căci prin acestea şi prin unele ca acestea îl atragi pe el la bine şi-l sileşti să se ruşineze de numirea cu care l-ai numit pe el. Şi vei semăna în el seminţele virtuţii. Iar prin această obişnuinţă pe care ţi-ai însuşit-o, se întipăreşte în tine chipul bunătăţii şi vei dobândi multă smerenie, şi împlineşti fără osteneală lucrurile cele mari.
Ba nu numai aceasta, ci şi de are acela niscai scăderi, fiind cinstit de tine, primeşte de la tine cu uşurinţă vindecarea, ruşinându-se de cinstirea ce i-ai arătat-o. Acesta să-ţi fie pururea chipul purtării: grăirea frumoasă şi cinstitoare către toţi. Să nu mânii pe cineva, să nu cerţi nici pentru credinţă, nici pentru faptele sale re…

„libertatea supremă: cea a sufletului care ascultă Duhul”

Un părinte duhovnicesc nu este niciodată un “director de conştiinţă”. El nu dă naştere propriului său fiu, ci unui copil al lui Dumnezeu matur şi liber. Amîndoi se înscriu împreună la şcoala adevărului. Ucenicul primeşte harisma trezviei duhovniceşti, iar părintele pe aceea de a fi organ al Duhului Sfânt. Orice ascultare este ascultare faţă de voinţa Tatălui Ceresc, prin participarea la faptele de ascultare împlinite de Hristos.
Teognost le spune celor încercaţi în arta smereniei: “Cel care s-a supus, care a obţinut ascultarea duhovnicească şi şi-a supus trupul spiritului nu are nevoie să mai asculte de vreun om. Ca un ascultător adevărat, el se supune Cuvântului şi Legii lui Dumnezeu” (Filocalia). Mai mult: “Cine doreşte să locuiască pustiul (adâncimea interiorităţii) nu trebuie să aibă nevoia de a fi învăţat, ci trebuie să fie el însuşi doctor, fiindcă altfel va pătimi…” (Vita Patrum VII, 19, 6).
Acest nivel aparţine celor puternici. De aceea, sfatul spune ce e decisiv: nici o ascu…

Părintele Arsenie Boca – Moartea care dobândeşte Învierea

Imagine
Aproape n-aş putea spune când S-a smerit Dumnezeu mai mult înaintea omului: când S-a răstignit pe cruce, sau când S-a pogorât din Slava Lui de Dumnezeu, întrupându-Se în biata fire omenească. Făcându-Se om se face carne, cu toate înclinaţiile ei. Dar Iisus n-a ascultat de ele de toate. Înclinarea senzuală a fost biruită, ca să trebuiască a fi biruită şi de noi. Aceasta se petrece în viaţă prin neîncetata lepădare de sine, prin crucea noastră cea de fiecare zi – cât abia de rămân zile neumbrite de tristeţe – şi desăvârşit se biruie prin moarte. Aşa se restabileşte temelia cea străveche. Prin moartea pe cruce trupul se purifică şi ajunge expresie şi mijloc direct al Duhului dumnezeiesc, devine adevărat trup spiritual al Dumnezeului-Om, înviat. Tot aşa şi noi, ne rugăm lui Dumnezeu să ne curăţească viaţa de întinăciune. El ne trimite câte-o răstignire în fiecare zi, câte-o săptămână a patimilor, câte-o viaţă pe cruce, iar noi, în nepriceperea noastră, neştiind căile lui Dumnezeu, ne rugăm m…

Lumina Sfântă de la Ierusalim. Dovezi şi mărturii

Imagine
Daca aveti rabdare sa vedeti, dupa 10-20 de minute veti afla lucruri extrem de interesante.



Gasiti filmul cu subtitrare si in alte limbi la urmatorul link (postat la Comentarii prin amabilitatea fratilor greci de la OODE):

http://www.oodegr.com/english/ekklisia/holylight.htm

Coloana despicată de Sfânta Lumină (1579)

Imagine
În Sâmbăta Mare a anului 1579, potrivit cronicilor bisericeşti ale Cetăţii Ierusalimului, stăpânitorii turci au interzis Patriarhului grec şi creştinilor ortodocşi să intre în Biserica Învierii pentru rânduita ceremonie a Sfintei Lumini.
Scrierile care se referă la eveniment nu menţionează anul exact, ci spun că, în acea perioadă, patriarh al Ierusalimului era Sofronie, patriarh al Constantinopolului era Ieremia, al Alexandriei era Silvestru, al Antiohiei era Ioachim, iar sultan al Împărăţiei Otomane era Murat al III-lea.
Dacă apelăm la cataloagele oficiale ale acestor patru Patriarhi constatăm că cei patru patriarhi greco-ortodocşi, într-adevăr, şi-au îndeplinit îndatoririle lor în a doua jumătate a secolului al XVI-lea. Iar dacă cercetăm anii patriarhatului fiecăruia şi perioada corespunzătoare împărăţiei sultanului Murat III, atunci aflăm că singurul an comun pentru guvernarea celor cinci bărbaţi este anul 1579.

În Sâmbăta Mare a acelui an, potrivit izvoarelor scrise, un grup de solda…

“Bucuria mea, Hristos a înviat”

Biblia nu vorbeşte niciodată despre o mortalitate firească. Învierea pomenită în Evanghelii nu este deloc supravieţuirea sufletului, ci pătrunderea energiilor vitale ale Duhului divin în cuprinsul fiinţei umane. Crezul mărturiseşte: “Aştept învierea morţilor” şi cred în “viaţa veacului ce va să fie”. Sfinţii trăiesc moartea cu bucurie, veselindu-se la gândul naşterii în lumea lui Dumnezeu.
Sfântul Serafim din Sarov împărtăşea arta de a “muri fericit”. De aceea, el adresa tuturor acest salut pascal: “Bucuria mea, Hristos a înviat”: sub domnia vieţii, moartea este inexistentă. Pentru Sfântul Grigorie de Nyssa, moartea este un lucru bun, ca şi în această surprinzătoare viziune a Sfântului Pavel: “fie viaţa, fie moartea… toate sunt ale voastre” (I Corinteni 3, 22), căci ambele sunt în egală măsură darurile lui Dumnezeu către om.
Paul Evdokimov – Iubirea nebuna a lui Dumnezeu

Văzut de sus, un sfânt este deja plămădit din lumină

Văzut de sus, un sfânt este deja plămădit din lumină. Fără să caute a-L copia, el îi urmează lui Hristos până când imaginea Acestuia i se întipăreşte în suflet: “Curăţia inimii se măsoară prin iubirea neputincioşilor care se poticnesc”. Sufletul se dilată şi se împlineşte ca iubire cosmică, asumă răul universal, străbate agonia din Ghetsimani şi se înalţă către o altă viziune, care îl despoaie de orice judecată: “Cel curăţit vede sufletul aproapelui său”. Vederea uneşte cele asemenea: “Cînd cineva vede pe toţi oamenii buni şi nimeni nu-i pare necurat, atunci poate spune că e curat cu inima… dacă îl vezi pe fratele tău păcătuind, aruncă-i pe umeri mantia iubirii tale”. O asemenea dragoste este lucrătoare, fiindcă “preschimbă firea însăşi a lucrurilor”.
Aici nu mai e vorba de trecerea de la patimi la înfrînare, sau de la păcat la har, ci de trecerea de la teamă la iubire: “Cel desăvîrşit refuză temerea, dispreţuieşte recompensele şi iubeşte din toată inima sa”.
Paul Evdokimov – Iubirea …

Crucea = arborele vieţii

Răsăritul adoră Crucea nu ca pe un lemn al supliciului, ci ca pe arborele vieţii care înmugureşte iarăşi în centrul lumii. Semn de victorie, Crucea recapitulează lumea pe braţele sale şi sfărîmă porţile iadului. Este experienţa Celui Transfigurat şi Înviat care aduce sufletului o tresărire de bucurie pascală. Aceasta este mistica mormîntului pecetluit şi apoi deschis, din care ţîşneşte viaţa veşnică.
Paul Evdokimov – Iubirea nebuna a lui Dumnezeu

“oferă capul tău mărginit ca să primeşti în schimb Logosul”

Faptul că omul este liber nu înseamnă că el este cauza propriei mântuiri, ci că Dumnezeu Însuşi nu-i poate sili iubirea. Credinţa spune: “oferă capul tău mărginit ca să primeşti în schimb Logosul”, – “dă-ţi sîngele şi primeşte Duhul”. Din capul locului răspunsul se află în experienţa credinţei; simpla invocare a numelui lui Dumnezeu îl aduce de faţă pe Cel neştiut şi totuşi cunoscut în taina fiecărei zile. “Dovezile” sunt insuficiente, pentru că Dumnezeu este singurul criteriu al Adevărului Său. Adevăratul înţeles al argumentului ontologic este că, în orice gând despre Dumnezeu, Dumnezeu Însuşi se gândeşte pe Sine prin spiritul omenesc. Asta înseamnă că nu poţi inventa credinţa, că originea ei nu este arbitrară, că ea este un dar pe care Dumnezeu îl oferă tuturor pentru a-Şi arăta nemăsura în inima omului. Potrivit Părinţilor, Sfântul Duh este un Dar ipostaziat, iar dacă cerem venirea Tatălui nu suntem niciodată refuzaţi, pentru că un refuz ar contrazice natura Însăşi a Duhului: “Tat…

„Cine este adevărul?”

Nu trebuie să întrebăm ce este adevărul, ci cine este adevărul. Pilát l-a întrebat pe Hristos: „Ce este adevărul?,” şi nu a primit nici un răspuns. Hristos nu a vrut să răspundă la o întrebare greşită. Dacă Pilát ar fi pus întrebarea dreaptă: „Cine este adevărul?,” ar fi primit răspuns. „Eu sunt adevărul,” i-ar fi zis Hristos. I-ar fi zis ce le-a zis mai înainte şi ucenicilor: „Eu sunt calea, adevărul şi viaţa.”
Înţelegeţi, fraţilor, despre ce vorbesc? Vorbesc despre pricinile bătăii cu care Cel Preaînalt loveşte Europa atât de des. Una din pricinile de căpătâi este că omenirea eretică Europeană de-a lungul a, deja, mai multor veacuri Îi pune lui Hristos acea întrebare a lui Pilát: „Ce este adevărul?” De când s’au rupt de vechea Biserică apostolească şi drept-slăvitoare, ei au încetat să se mai întrebe „Cine este adevărul?” Căci dacă ar întreba drept „Cine este adevărul?,” ar primi şi răspunsul drept. Adevărul e ipostatic, nu impersonal.
Adevărul e Dumnezeu, nu un lucru. Adevărul est…