Postări

Se afișează postări din iunie, 2015

PĂRINTELE TADEI DE LA MĂNĂSTIREA VITOVNIŢA

Ţelul vieţii creştine – smerenia desăvârşită
Am avut dorinţa să cunosc ţelul vieţii noastre, aici pe pământ… Firea (Natura) vieţii nu a fost dovedită, şi nici nu se poate cunoaşte ce este viaţa. Dar, mă interesa cum a fost viaţa acelor oameni care au slujit cu credincioşie lui Dumnezeu. Astfel am citit la vremea mea, în tinereţe, operele (scrierile) Sfinţilor Părinţi şi am văzut care era starea lor lăuntrică şi chiar ei descriau cele care îi interesau în chip deosebit. Pentru că noi ducem o viaţă exterioară, vedem viaţa cum se scurge, dar viaţa lăuntrică a fiecăruia dintre noi nu este aceeaşi.
Iar pe mine mă interesau cei care au ajuns să aibă o viaţă desăvârşită aici pe pământ, şi au fost proslăviţi de Dumnezeu şi acolo, în veşnicie. Şi atunci am văzut ceea ce ei înşişi explicau (făceau lămurit, desluşeau), că desăvârşirea vieţii creştine este smerenia deplină.
Parintele Tadei - Pace si Bucurie in Duhul Sfant


De ce ii uraste lumea pe crestini?

Imagine
"Extremistii hindusi ofera recompense in bani, mancare si alcool grupurilor care se angajeaza sa ucida crestini sau sa distruga locuintele acestora din statul indian Orissa. Pretul vehiculat pentru uciderea unui preot crestin este de 250 de dolari americani. Aproximativ 67 de crestini au murit numai in ultimele trei luni, in urma agresiunilor puse la cale de grupurile hinduse. Acest conflict este unul calculat, desfasurat dupa un plan care urmareste alungarea crestinismului din districtul Kandhamal, pentru fondarea Statului Hindus. Numarul crestinilor din intregul stat abia atinge procentul de 2%." (Stire din data de 19 noiembrie 2008.)
De ce ii uraste lumea pe crestini?
De ce lumea i-a urat intotdeauna pe crestini? Un raspuns rapid poate fi: "Nu stiu de ce ii uraste lumea pe aceia care se straduiesc sa fie curati trupeste si sufleteste, ingrijindu-se atat de tot omul de langa ei, indiferent de datele lui personale, cat si de natura inconjuratoare, care li s-a dat in gr…

Cine sînt eu?

Cine sînt eu? Şi ce este fiinţa mea, dacă nu un lucru de scîrbă? La început e pămînt pe urmă putreziciune, iar mijlocul e plin de toată urîciunea. Iar mai departe: Ce este viaţa mea? Şi cîtă este? Un ceas şi apoi moartea. Ce-mi pasă mie de aceasta sau de aceea? Iată degrabă voi muri pentru că viaţa şi moartea o stăpîneşte Hristos. La ce mă în­grijesc eu şi mă gîlcevesc în deşert? N-am trebuinţă decît de puţină pîine. Iar ceea ce-mi prisoseşte, de ce îmi trebuie? Dacă o am pe aceasta, a încetat orice gri­jă. Iar dacă n-o am, să mă îngrijesc numai de ea, pen­tru nedesăvârşirea cunoştinţei mele, măcar că este Dum­nezeu care poartă grijă.
Cuv. Petru Damaschin - Filocalia vol. 5


Mărturia monahului Mitrofan, cel care s-a ascuns în podul Sfântului Mormânt ca sa vadă Sfânta Lumină

Imagine
Monahul grec Mitrofan s-a născut în anul 1900 în localitatea Kerasunda din Pont. În 1921, în perioada genocidului locuitorilor din Pont de către turci, a fost omorâtă toată familia lui. El însuşi, la vârsta de 21 de ani, a fost prins şi trimis la închisoarea din Ntigiampakir, unde prizonierii lucrau la minele de cupru. Cei mai mulţi dintre ei erau condamnaţi la moarte din pricina mâncării infectate şi a condiţiilor mizerabile de trai.
După câteva luni de şedere în temniţă, Părintele Mitrofan a reuşit să evadeze. Fără patrie şi familie, singurul scop al vieţii sale era să reuşească să ajungă viu la Ierusalim, ca să se închine la Mormân­tul lui Hristos.
Timp de mai multe săptămâni, a călătorit descult prin munţi, ca o sălbăticiune, ascunzându-se de oameni. Îndreptându-se spre sud, a ajuns la localitatea Alep din Siria, de acolo a mers la Beirut, în Liban, după care, mergând zile întregi paralel cu ţărmul, a ajuns la portul Haifa din Palestina. Peregrinarea lui s-a încheiat la 1 noiembr…

Hristos ridică greutatea crucilor întregii lumi

Iată, aşa sunt şi crucile pe care le suferim noi, ca acele cruciuliţe pe care le atârnăm la gât şi ne ocrotesc în viaţa noastră. Crezi că noi ducem vreo cruce mare? Numai Crucea lui Hristos a fost foarte grea, pentru că El, din dragoste faţă de noi, oamenii, nu a vrut să folosească pentru Sine puterea Sa dumnezeiască. Şi în continuare ridică greutatea crucilor întregii lumi şi ne uşurează de durerile încercărilor, cu dumnezeiescul Său ajutor şi cu dulcea Sa mângâiere.
Cuviosul Paisie Aghioritul - "Cuvinte duhovnicești"

sursa: doxologia.ro

Să săvârşim fiecare lucrare pentru Dumnezeu

Noi nu suntem conştienţi de viaţa noastră. Orice lucrare aici pe pământ, este şi lucrare şi în universul lui Dumnezeu. Iar noi întotdeauna lucrăm într-un chip rezervat, adică nesincer, dar nu numai lui Dumnezeu, ci nimănui nu-i place asta. Ştim că universul este a lui Dumnezeu, (că pământul) este planeta lui Dumnezeu, toate sunt ale lui, indiferent cine ne-a dat să facem lucrarea.
Dacă persoana aceea este rea sau bună, evlavioasă sau nu, conştiincioasă sau nu în munca sa, ea va răspunde pentru asta. Noi nu trebuie să acordăm atenţie cui ne porunceşte, cine ne dă să lucrăm, noi trebuie să ştim că fiecare lucrare, aici pe pământ, este lucrare şi în universul lui Dumnezeu şi trebuie să lucrăm din inimă, fără rezerve. Când lucrăm astfel, suntem sloboziţi de împotrivirea lăuntrică.
Fiecare faptă a noastră este un ajutor dat tuturor oamenilor, ieşire din cercul patimilor, în care ne aflăm întotdeauna. Aşadar, întotdeauna trebuie să fim sinceri. Atunci vor izvorî din noi: pacea, liniştea şi…

Rugăciunea lui Iisus pentru cei adormiți

,,Doamne, Iisuse Hristoase, odihnește pe robii tăi”

Se cuvine să ne rugăm cu atât mai mult pentru cei adormiți, față de cei vii, cu cât cei trecuți la cele veșnice nu se mai pot ajuta pe ei înșiși, pentru că, timpul pe care l-au primit de la Dumnezeu pentru a lucra mântuirea lor, s-a sfârșit.
Când începem să spunem rugăciunea lui Iisus (pentru cei adormiți n.n.), cu sau fără șiragul de metanii pe mână, prima dată vom rosti câteva nume ale celor adormiți, părinți, rude, apropiați etc. Adică, doar prima dată, când vom ajunge la ,,odihnește pe robii tăi” vom spune aceste nume ale celor apropiați, și nu le vom repeta, mai apoi, de fiecare dată când vom spune rugăciunea, pentru ca mintea noastră să nu devină confuză, repetând continuu aceleași nume. Acolo, în acele cuvinte, ,,odihnește pe robii tăi”, sunt cuprinși toți frații noștri cei trecuți la Domnul de-a lungul veacurilor, dar, mai mult de atât, în mod separat, unic și deosebit, se află și cei ale căror nume le-am pomenit prima dată,…

Să ne rugăm Domnului pentru dobândirea dragostei!

Pentru multe se cuvine să ne rugăm, pocăindu-ne de păcatele noastre nenumărate, însă neîncetată şi de temelie trebuie să fie rugăciunea pentru ca Domnul să curăţească inimile noastre de răutate, să ne dea marile virtuţi creştineşti: blândeţea, smerenia, sfânta dragoste. Nicicând să nu uitaţi rugăciunea cea mai însemnată – rugăciunea pentru dobândirea dragostei.
Rugaţi-vă pentru aceasta cum vă va pune Dumnezeu în inimă – de pildă, astfel: „Doamne, dă-mi sfânta dragoste, învaţă-mă să iubesc toţi oamenii: şi pe cei de aproape, şi pe cei de departe, şi pe cei credincioşi, şi pe cei necredincioşi, precum Tu, Doamne, ne iubeşti pe noi, pe toţi, păcătoşii şi ticăloşii”. Amin.
Sfântul Luca al Crimeii - "La porțile Postului Mare. Predici la Triod"

sursa: doxologia.ro

CALEA BUNULUI PĂRINTE TADEI

Dorinţa de a sluji lui Dumnezeu - din copilărie
Încă din copilărie am dorit să-i slujesc lui Dumnezeu. Pe când eram copil socoteam că totul aici pe pământ este numai slujire. Părinţii slujesc copiilor lor, copiii părinţilor, îşi slujesc unii altora. Atunci am avut dorinţa să-i slujesc lui Dumnezeu. Pentru că El este Părintele întregului neam omenesc şi întregului univers trebuie să-i slujim Lui, Care este cel mai mare. Aveam această dorinţă când eram copil. Mai târziu, nu le-am putut spune asta părinţilor mei pentru că ştiam că nu voi căpăta binecuvântarea lor pentru aceasta, dar când am ajuns la majorat am plecat singur la mănăstire.
Parintele Tadei - Pace si Bucurie in Duhul Sfant

Ia aminte, nu te socoti om atunci cand nu primesti har

Nu te socoti om, atunci cand nu primesti har dumnezeiesc. Fara har, in zadar ne-am nascut oameni pe aceasta lume. Atat cat am reusit curatirea sufletului si luminarea, pe care am primit-o fiecare dintre noi aici, tot atat vom vedea pe Hristos de aproape, de clar, ne vom bucura de mireasma Acestuia si a celorlalti si vom tresalta de bucurie si mai mult. Ia aminte, nu te socoti om atunci cand nu primesti har.
Harul vine cate putin si, numai ce se apropie de om, acesta se topeste ca ceara. In clipa aceea omul nu se mai cunoaste pe sine, desi mintea este atoatevazatoare si de o claritate desavarsita. In lucrarea aceea mai presus de fire nu poate sa se distinga pe sine, deoarece se uneste in intregime cu Dumnezeu.
Dar pentru ca sa se implineasca toate acestea este nevoie de multe. Este nevoie de postul cel mai aspru ca sa scapi de sangele matern, sa se curate trupul, sa fuga murdaria. Prejudecatile, pe care le are omul din copilarie sa se indeparteze de la el. Apoi, la aceasta…

Sa ne oglindim pe noi insine in ceilalti

- Parinte, se poate ca cineva sa incerce sa se vada pe sine asa cum este si sa nu reuseasca?
- Da, caci daca in incercarea aceasta a lui exista mandrie, nu se poate vedea pe sine precum este in realitate. Omul se vede mai bine pe sine atunci cand se oglindeste in altii. Dumnezeu da fiecarui om harisma ce-i trebuie ca sa se ajute, indiferent daca o pune in valoare sau nu. Daca o pune in valoare va ajunge la desavarsire. Si slabiciunile sunt ale noastre; fie ca le-am dobandit din propria noastra neatentie, fie ca le-am mostenit de la parinti, fiecare din noi trebuie sa faca nevointa pentru a se elibera de ele. Pana ne vom elibera, trebuie sa ne oglindim pe noi insine in cusururile celuilalt si sa ne cercetam unde ne aflam. Daca, de pilda, vedem in celalalt o slabiciune, imediat sa spunem: “Ia sa vad, nu cumva o am si eu?”, iar daca o avem, sa ne nevoim sa o taiem.
- Parinte, si daca gandul imi spune ca nu am slabiciunea aceasta, ce sa-i raspund?
- Sa spui: “Eu am altele mai mari; aceasta…

Ortodoxia nu este altceva decat firea omului!

Eu zic asa: noi, daca vrem sa aparam Ortodoxia, sa stim ce aparam! Am zis de multe ori un lucru pe care l-am trait pe viu: Ortodoxia nu este altceva decat firea omului! Nu este o denominatie cum se zice in Apus, nu este o confesiune intre altele, nu este o filosofie intre altele. Ortodoxia nu se defineste prin separare de alte filosofii, Ortodoxia este insusi acel lucru pe care il cauta omul dintru inceput si-l va cauta pana in sfarsit.

Asta este ce nu trebuie sa pierdem! Daca Cuvantul care s-a dat, Cuvantul mantuirii, a trebuit sa fie dat de Dumnezeu Insusi intrupat in conditiile noastre, prin jertfa pe care a suferit-o acest Cuvant al lui Dumnezeu, apai se cade, din nepasare sau din nestiinta, sa pierdem insusi intelesul acestui Cuvant, care este mantuirea?
Pr. Rafail Noica

De ce pictam bisericile?

Imagine
Bisericile ortodoxe nu sunt pictate pentru a fi admirate, ci pentru a ne apropia de Dumnezeu prin ele. nu descopera lumea din afara ei, ci lumea creata transfigurata. Imaginile din ea nu au menirea de a-l lasa pe om inradacinat in grijile acestei lumi. Ele ii graiesc omului de ceva care a depasit pe ieri si pe astazi, pe aici si pe acolo, pe al meu si pe al tau. In iconografie evenimentele mantuirii nu se interpreteaza istoric, ci ne introduc in lucrarea lor tainic, se intrupeaza liturgic. Asa vom intelege ca “Cina cea de taina” nu s-a terminat, ca nu a trecut “vuietul Cincizecimii”...
Icoanele nu sunt numai o reprezentare vazuta a planului nevazut. Cei zugraviti in ele devin o prezenta in locasul bisericesc. Intalnirea tainica cu persoanele reprezentate in icoane este un fel de pregatire spre intalnirea mai deplina cu Hristos. Asa putem intelege de ce nu se poate savarsi Liturghia fara icoane. Chiar si atunci cand Sfanta Liturghie se savarseste in afara bisericii, trebuie sa fie cel…

Trinitas TV: PARTEA CELOR NEVĂZUTE ÎN VIAŢA NOASTRĂ (31 05 2015)

Imagine
Trinitas TV: Credință și Cultură Azi
Realizator: Vasile Bănescu
Invitat: Andrei Pleşu




Schimbarea celui de langa noi

[...] dupa Invierea Domnului este vremea sa vedem daca Hristos a inviat si in inimile noastre, sa vedem daca aceste Pasti au rodit si in viata noastra de zi cu zi.
Si cum putem verifica mai bine acest lucru, daca nu prin puterea de a rabda celor ce ne gresesc noua ?! Drept fiind, Hristos a rabdat toate pentru noi, iar noi, pacatosi fiind, ar trebui sa rabdam toate pentru insasi pacatele noastre.
Hristos a fost rastignit, iar prin aceasta Jertfa Sa de pe Golgota El a vindecat inimile multora, de atunci si pana in zilele noastre. Tot asa si noi, fara a ne jertfi pe noi insine in fata celui de langa noi, nu il putem vindeca pe acela de neputintele sale, de orbire sufleteasca ori chiar de rautate.
Ori de mergem cu metroul, ori de mergem cu masina, ori de mergem cu liftul, ori de petrecem multe ori la serviciu, ori de stam in familie, ori de ne intalnim cu prietenii, cat si orice altceva am face, Dumnezeu ne randuieste neincetat noi si noi prilejuri de a fi buni, de a ne smeri in fata cel…

Pr. Savatie – Despre mandrie (singura patima ce se hraneste din virtuti) si despre Har

Imagine

Rugăciune pentru părintele duhovnic

Doamne Iisuse Hristoase Fiul lui Dumnezeu, care pe desfrânata şi pe tâlharul i-ai primit, primeşte şi rugăciunea mea pentru robul tău, duhovnicul meu (numele) ales de Tine să poarte povara păcatelor mele în faţa Ta, aşa cum Tu porţi povara lumii întregi în faţa Tatălui Ceresc. Iartă-i toate greşelile lui pentru dragostea şi jertfa stăruitoare ca să pun început bun de pocainţă eu, oaia rătăcită. Cercetează-l degrabă şi vezi nevoile lui.
Vindecă-l de toată boala şi întinăciunea trupească şi sufletească şi de slăbiciunea firii celei căzute. Izbăveşte-l de toţi vrăjmaşii văzuţi şi nevăzuţi, de tot răul şi ispitele ce i-au venit pentru păcatele mele. Sporeşte-i înţelepciunea, îndelunga răbdare, liniştea, pacea şi mulţumirea sufletească. Înmulţeşte-i puterea, sporeşte-i blândeţea şi purtarea de grijă şi împlineşte toate cele de folos lui. Dă-i minte luminată şi pricepere sfântă care se pogoară de la Tine, Împăratul Luminii. Bine-sporeşte în el Doamne şi dăruieşte-l sănătos, îndelungat în …

CLIP DIN VIATA ANIMALELOR

Imagine
Clip scurt prin care se arată viaţa în sălbăticie, dar şi izbăvirea care poate veni în ultima clipă.

Ierusalim: Biserica Invierii si Sf. Mormant – in 3D

Va puteti plimba cu mouse-ul in toate directiile. Sunt mai multe panoramari, le gasiti in stanga jos (List si scroll dreapta). In dreapta jos sunt butoane cu sageti si pentru full screen. Pentru zoom puteti folosi si rotita de scroll de la mouse. Link-ul este urmatorul:
Biserica Invierii / Biserica Sf. Mormant - in 3D

Pr. Stefan Negreanu - Deasa Impartasire

Intrebare: Este o greseala impartasirea deasa?

Dragii mei, eu va spun cuvantul Sf. Vasile cel Mare care zice asa; fiind in afara postului, zice intr-o omilie: Imi pare foarte rau ca crestinii se impartasesc acuma numai de patru ori pe saptamana, nu ca in post - in fiecare zi.
Pr. Stefan Negreanu

Pentru a asculta raspunsul integral (3min si 49sec), porniti player-ul de mai jos:

If you cannot see the audio controls, your browser does not support the audio element

Viața noastră se schimbă când facem loc smereniei

Vrei să agoniseşti smerenie? Împlineşte porun­cile evanghelice: odată cu ele, se va sălăşlui în ini­ma ta şi va fi însuşită de către ea sfânta smerenie, adică însuşirile Domnului nostru Iisus Hristos.
Începutul smereniei este sărăcia duhului, mij­locul sporirii în ea este pacea lui Hristos, care co­vârşeşte orice minte şi înţelegere, iar sfârşitul şi desăvârşirea ei sunt dragostea lui Hristos.
Smerenia nu se mânie niciodată, nu caută să fie pe placul oamenilor, nu se lasă pradă întristă­rii, de nimic nu se teme.
Oare se poate lăsa pradă întristării cel care dinainte s-a recunoscut ca fiind vrednic de orice necaz?
Oare se poate înfricoşa de necazuri cel ce din vreme s-a sortit necazurilor, care le priveşte ca pe un mijloc de mântuire a sa?
Bineplăcuţii lui Dumnezeu au îndrăgit cu­vintele tâlharului celui cu bună înţelegere, care a fost răstignit alături de Domnul. În necazurile lor, ei obişnuiau să spună: „cele vrednice de faptele noastre primim: pomeneşte-ne, Doamne, când vei ve­ni î…

Adâncul omului se transformă numai când vine harul lui Dumnezeu

Fericitul Augustin scrie undeva că meditaţiile îl preocupau, şi se încurca în discuţii. Vedeţi, aici discuta „omul cel vechi” cu „cel nou”, cu omul cel în Hristos. Discuta. Mie nu-mi place să discut cu omul cel vechi. Adică, mă trage pe la spate de rasă, dar îndată întind mâinile către Hristos şi astfel îl dispreţuiesc prin dumnezeiescul har, nu mă gândesc la el. Precum pruncul deschide mâinile şi se aruncă în braţele mamei sale, aşa fac şi eu. Este o taină, nu ştiu dacă aţi înţeles subţirimea ei.
Când vă străduiţi să fugiţi, în lipsa harului, de omul cel vechi, îl trăiţi. Prin har, însă, nu vă mai preocupă. Există în adânc. Toate rămân înlăuntrul nostru, şi cele urâte; nu se pierd. Prin har, însă, se prefac, se preschimbă. Nu spune rugăciunea Ceasului al nouălea „ca lepădând pe omul cel vechi, întru cel nou să ne îmbrăcăm şi Ţie să vieţuim, Stăpânului nostru”?
Hristos voieşte să ne unim cu El şi aşteaptă afară de uşa sufletului nostru. De noi atârnă să primim harul dumnezeiesc. Numa…

In Sfânta Liturghie nu se repetă Jertfa Mântuitorului şi nici n-o comemorăm

Dacă în trupul şi psihismul nostru îi moştenim pe părinţii şi strămoşii noştri şi suntem urmaşii lor până la Adam, în nous (mintea inimii duhovnicesti - vezi si "Despre timpul prezent si despre mintea inimii" n.n.) suntem prezenţi cu toţii în Adam, omul total sau ipostatic, cum îl numeşte Părintele Sofronie de la Essex.
Aşa înţelegem cum, în Sfânta Liturghie nu se repetă Jertfa Mântuitorului şi nici n-o comemorăm, ci devenim părtaşi la ea intrând în Împărăţia întemeiată pe ea. De aceea şi cântăm la praznice: Astăzi S-a născut Hristos, Astăzi a Înviat Hristos! La acest Astăzi avem acces prin nous şi pentru intrarea definitivă în el ca "Ziua a opta" ne pregătim prin viaţa noastră de creştini.
Maica Siluana Vlad
sursa: ceidinurma.blogspot.ro

Pr. Rafail Noica: „S-a dus să-L vadă precum este” (Cluj, 30 mai 2013)

Imagine

Care sunt lacrimile mai dulci decât oricare bucurie?

Fii atent la schimbările pe care le aduce iubirea! Atunci când cineva cheltuieşte pentru alţii este ceva măreţ, însă iubirea îl face pe acesta mulţumit.
Iarăşi, a vorbi de rău pe cineva unora li se pare un lucru dulceag. Pe de altă parte, iubirea arată că acest lucru este unul amar.
Iarăşi, mânia are o oarecare mulţumire, aici însă deloc, căci toate nervurile ei au fost dezrădăcinate. Şi dacă cel iubit îl întristează pe cel care iubeşte, la acesta nu poate apărea mânia, ci lacrimi, şi rugăminţi, şi implorări. Şi dacă va vedea pe careva că păcătuieşte, pentru acesta ţine doliu şi este îndurerat. Dar şi această durere aduce mulţumire. Fiindcă lacrimile iubirii şi tristeţea sunt mai dulci decât oricare altă bucurie.
Cei care râd nu se mulţumesc atât de mult, pe cât se mulţumesc cei care plâng pentru prietenii lor. Şi dacă nu crezi, opreşte-le lacrimile şi îi vei vedea că se supără, ca şi când ar fi păţit vreun lucru de neîndreptat.
Sfântul Ioan Gură de Aur - din „Omilia a 32-a la Epistol…

Trinitas TV: Biserica Azi. Cum ne vindecam de frica! (12 05 2015)

Imagine
Cu Ioan Gyuri PASCU: