Postări

Se afișează postări din august, 2015

Laudă la Sfântul Paisie Aghioritul

Pe când eram la Katunakia, la Chilia lui Ipatie, într-o după-amiază, după ce mi-am făcut vecernia pe metanier, am băut un ceai și am continuat. Am făcut Pavecernița și Acatistul pe metanier, iar apoi am spus Rugăciunea. Cu cât spuneam Rugăciunea, cu atât mă părăsea oboseala și mă simțeam tot mai odihnit. Am simțit înlăuntrul meu o bucurie, care nu m-a lăsat să merg la culcare, ci spuneam în continuu Rugăciunea. Pe la ora 11 noaptea, chilia s-a umplut dintr-o dată de o lumină dulce, cerească. Era foarte puternică, dar nu te orbea. Am înțeles însă că și ochii mei ”au primit putere”, ca să pot să răbda această strălucire. Atât cât am fost în această stare, în acea dumnezeiască lumină, mă aflam într-o altă lume, duhovnicească. Simțeam o bucurie de negrăit, iar trupul îmi era ușor, își pierduse greutatea. Am simțit Harul lui Dumnezeu, dumnezeiasca luminare. Înțelesuri dumnezeiești treceau cu repezeală prin mintea mea ca niște perechi de întrebări și răspunsuri. Nu aveam probleme, nici subi…

Despre credinţă

«Cel ce vrea să aibă întru sine această credinţă ma­re, nu trebuie să-şi mai facă nicidecum vreo grijă des­pre viaţa sau despre moartea sa, ci de ar vedea chiar fiară sălbatică, sau ridicări de draci, sau de oameni răi, nu se mai înspăimîntă deloc, ca unul ce cunoaşte că sînt făpturi ale unuia şi aceluiaşi Făcător şi împreună roabe cu el şi nu au putere asupra sa, de nu va îngădui Dum­nezeu.»
Sf. Vasile cel Mare


Dacă ai căzut, zice, ridică-te

Dar dacă cineva vrea, pune iarăşi început prin po­căinţă. «Dacă ai căzut, zice, ridică-te; şi dacă iarăşi ai căzut, iarăşi ridică-te», nedeznădăjduind nicidecum de mîntuirea ta, orice s-ar întîmpla. Nu te preda pe tine de bunăvoie vrăjmaşului. Îţi ajunge ţie spre mîntuire, răbdarea aceasta, împreună cu osîndirea de sine. «Eram, zice Apostolul, şi noi odinioară fără minte, umblînd după poftele noastre...» şi celelalte.

Şi tu deci să nu-ţi pierzi nădejdea, uitînd de ajutorul lui Dumne­zeu. Căci El poate face cîte vrea. Ci nădăjduieşte în El, şi va face una din acestea: sau îţi va pregăti îndrepta­rea prin niscai ispite şi alte mijloace, precum El ştie, sau îţi primeşte răbdarea şi smerenia în loc de altă lu­crare, sau îţi va dărui cu iubire de oameni o altă cale pe care nu o ştii pentru a mîntui sufletul tău umilit.
Cuv. Petru Damaschin - Filocalia vol. 5

Pr. Dr. Stefan Negreanu: ”Tacerea si vorbirea duhovniceasca”

Imagine

Viata Sanatoasa: Conceptul de medicina crestina

Imagine
TRINITAS TV - Viata Sanatoasa: Conceptul de medicina crestina - 27 02 2015
Invitat:
Prof. Univ. Dr. Pavel Chirila



Pr. Stefan Negreanu: Despre reaua-credinta, necredinta, putina-credinta

Pentru a asculta inregistrarea (9min si 55sec), porniti player-ul de mai jos:


If you cannot see the audio controls, your browser does not support the audio element

Pentru a download-a fisierul mp3, dati click aici...


Despre Ieroschimonahul Nil Dorobantu

Imagine
Ne vorbeste Ieroschimonahul Ioan Larion Neagoe de la Sihastria Raraului



PARINTELE NIL DOROBANTU – o flacara vie a monahismului secolului XX

Imagine
"Anii 50 vor ramane in memoria colectiva ca fiind anii prigoanei, ai fricii si ai gulagurilor comuniste.
Toti cei care nu se conformau rigorilor vremii erau ucisi sau, in cel mai… bun caz, trimisi sa putrezeasca in inchisorile staliniste.
In acea atmosfera de frica, de foame, de durere, cand personalitatea umana a fost pusa la grea incercare, aveau sa se remarce adevaratii martiri ai neamului romanesc, cei care vor ramane drepti, continuand sa creada si sa propovaduiasca credinta si identitatea lor.
Un astfel de personaj, mai putin cunoscut azi, e ieroschimonahul Nil Dorobantu, dupa numele de mirean Nicolae Dorobantu.
Mereu alungat si hulit, a ales sa poarte crucea chinuitilor si pacatosilor, predicand itinerant, fara incetare, descult, cu capul descoperit si incins cu-o funie, prin sate si orase.
Dupa ce a fost hirotonit in 1945 ieromonah la manastirea Floresti – Huruiesti, calugarul ascet avea sa porneasca intr-o adevarata campanie de initiere predicand in manastiri, biserici,…

Paraclisul Maicii Domnului

Imagine