Apele învolburate

Plimbându-mă deunăzi pe malul Mureșului, urmăream cum apele umflate și învolburate cărau cu mare viteză tot felul de crengi, copaci uscați, dar mai ales gunoaie. Mi-am amintit zicala: „Când apele sunt tulburi, gunoaiele ies la suprafață.”

Adevărat, dar pentru aceasta trebuie învolburare, trebuie forță. Apa în sine are atâta forță câtă primește. Dacă Dumnezeu nu i-ar da-o, n-ar avea-o. Dacă Dumnezeu n-ar fi dat ploile, apa n-ar fi fost învolburată.

Așa și cu gunoaiele noastre: Nu vor ieși la suprafață fără învolburare, fără forță (lăuntrică). Forța o putem primi de la Dumnezeu cu condiția să o cerem, să o voim, să ne silim. Noi nu suntem apă de râu, noi suntem cununa creației. Pe noi Dumnezeu ne vrea împreună lucrători cu El, dorește să vadă mai întâi voirea noastră și râvna noastră, ca mai apoi să ne trimită Harul Duhului Sfânt spre lucrarea cea bună.

Ajută-ne, Doamne, să ne vedem gunoaiele păcatelor și să ne curățim sufletul de ele!

Cele mai vizitate postări

Marian Moise - Acatiste mp3

Poezii extrase din volumul „prin răscrucea timpului”