«nu eu mai trăiesc, ci Hristos trăiește în mine»
«M-am răstignit împreună cu Hristos; și nu eu mai trăiesc, ci Hristos trăiește în mine» (Gal. 2,20). Greu de înțeles și greu de asumat. Am putea spune – chiar imposibil – fără dobândirea Duhului Sfânt. Aici se pare că ne blocăm, dar…
Știm că-L avem pe Hristos Domnul întru noi încă de la botez, de atunci de când ne-am unit cu Hristos. Îl avem, dar parcă am vrea dovezi palpabile, ale lumii acesteia. Să presupunem că totuși credem că ne-am unit cu Hristos și că El există real întru noi. Este un bun început. Pentru a-L lăsa să crească în noi, noi înșine trebuie să ne micșorăm – după cum zice Sf. Ioan Botezătorul. Să ne mai golim de egoul care forțează preaplinul nostru.
Aici intervine smerenia, de care nu ne vom bucura decât deodată cu despătimirea. Despătimire – un cuvânt generic pentru a defini totalitatea virtuților creștine, după cum spun Sfinții Părinți. Odată porniți pe calea despătimirii, ajutați de duhovnic (făcând ascultare), lăsându-ne voia, pregătindu-ne de răstignire - toate cu ajutorul Harului Duhului Sfânt -, începem adevărata luptă; și apoi luptă după luptă – cele din războiul nevăzut – care nu se termină decât odată cu plecarea la Domnul.
Doar așa Hristos devine tot mai evident întru noi, iar noi devenim tot mai nesemnificativi, atât în ochii noștri cât, poate, și în ai semenilor.
