Ora de religie

Am observat că, de obicei, subiectele pe teme religioase sunt bogat comentate pe site-urile generaliste, ajungându-se repede la mai multe sute de postări. Este și cazul articolelor scrise pe tema „Orei de religie”. Se pare că este vorba despre o luptă a conștiinței în fiecare dintre noi, găsind imediat timpul pentru a scrie pe forumuri, argumentându-ne părerea pro sau contra.

Con-știință înseamnă a ști împreună cu Cineva, adică cu Dumnezeu. Sau mai concret – este glasul lui Dumnezeu în noi. Cei care, prin negarea lui Dumnezeu, încearcă să-și împace conștiința, crezând că sufletul vine de nicăieri și dispare odată cu mormântul (sau necrezând în existența sufletului), se consideră „fericiți”, asta până la primul eșec mai mare sau o boală serioasă (să nu fie!).

Ce se vor face însă cu proprii copii, pe care unii i-au botezat spre a-i pune sub protecția lui Dumnezeu, iar acum nu mai vor să-i învețe (sau să-i lase să învețe) despre Dragostea jertfelnică a lui Dumnezeu pentru noi și despre a noastră pentru semeni?

Din mai multe comentarii postate pe net, ale unor așa ziși atei (atei nu există – ei cred măcar în ei înșiși, „autoîndumnezeindu-se”), transpare un fel de luptă interioară, fiind munciți, probabil, de povara viitorului destin sufletesc al propriilor copii, de care vor fi răspunzători, dar nu au puterea, sau nu-i lasă mândria, să-L recunoască pe Unul Dumnezeu atotputernic, și astfel se tem (subconștient sau nerecunoscând dacă totuși conștientizează) că vor avea parte de întrebările sau reproșurile copiilor lor, când aceștia vor ajunge maturi și când le va lipsi Harul spre a ieși din necazuri sau depresii (ferească Domnul!).

Sunt de părere că este vorba despre o criză existențială. Părinții care nu doresc educație religioasă pentru copiii lor oare își dau seama că nu le vor putea răspunde (nici acum, nici mai târziu) întrebărilor de felul: Eu de ce m-am născut? De unde vin? Unde voi merge? Ce rost are viața pentru mine? și altele. Fiind într-o astfel de criză existențială, se poate observa că unii dintre părinți (poate nu neapărat atei, dar derutați) devin denigratori, jignind aproape cu ură tot ce ține de Biserică, cler, enoriași, credință etc.

Să dea Domnul să afle și denigratorii religiei că știința (pe care o idolatrizează) nu este contrazisă de credință și tot mai mult nici invers. Sunt doar abordări diferite. Știința și-a impus niște limite raționale din care este greu de ieșit, iar credința transcende realitatea lumii materiale și are un alt „sediu” în cadrul persoanei decât rațiunea, și anume INIMA duhovnicească.

Cele mai vizitate postări

Marian Moise - Acatiste mp3

Poezii extrase din volumul „prin răscrucea timpului”