Postări

Dumnezeu n‑are nevoie de cuvintele noastre, are nevoie de inima noastra

Imagine
Unde credeti sfintia voastra ca a fost mai greu: la pustie sau in inchisoare?
Acum, va dati seama, in inchisoare nu credeau in Dumnezeu, nenorocitii de paznici. Si erau foarte salbaticiti, indarjiti. La Aiud am avut un sef de gardieni acolo, la zarca, se numea Biro. Pe ungureste inseamna primar. Era rau de tot. Sa revin: cei de la puscarie nu credeau in Dumnezeu. Si erau primejdiosi. In pustiu luptai cu dracul. Dracul credea in Dumnezeu. Se temea de El. Puteai sa‑l ti pe diavol la distanta, de aceea nu ma speriam. Ca te tragea, tragea haina de sub tine, o blana de piele pe care stateam lungit noaptea. Se intamplau multe lucruri. Dar nu era primejdios. Eram totusi liber. Si oamenii nu pretuiesc viata de libertate. Mai mult, nu pretuiesc suflarea si rasuflarea, ca tot de la Dumnezeu sunt. Nu‑i suparat Dumnezeu pe noi atat de mult pentru pacate, cat este suparat ca suntem nepasatori. Asta trebuie propovaduit la toata lumea. Si va spun si eu voua, acum, tot asa. Faceti act de…

Sf. Nectarie – Grecia // TVR – Universul credintei

Imagine

HARUL ESTE LUMINA

"Va voi spune altceva, pentru a putea intelege mai limpede ce inseamna harul lui Dumnezeu, cum poate fi recunoscut si cum lucrarile sale se manifesta, in mod deosebit, in cei ce sunt luminati de acesta. Harul Sfantului Duh este lumina care il lumineaza pe om. Intreaga Sfanta Scriptura vorbeste despre aceasta. Astfel, sfantul nostru parinte David a spus: "Faclie picioarelor mele este legea Ta şi lumina cararilor mele." (Psalmul 118:105), si "De n-ar fi fost legea Ta gandirea mea, atunci as fi pierit intru necazul meu." (Psalmi 118:92).Cu alte cuvinte, harul Duhului Sfant care este exprimat in Lege, in cuvintele poruncilor Domnului, este faclia si lumina mea. Daca acest har al Sfantului Duh (pe care incerc sa il dobandesc cu atata grija si ravna, incat cuget la dreptele Tale judecati de sapte ori pe zi) nu m-ar fi luminat in mijlocul intunericului grijilor, care sunt de nedespartit de chemarea inalta a rangului meu imparatesc, de unde as putea primi o scanteie d…

Despre smerita cugetare

Iar semnele smeritei cugetări sînt: avînd cineva toată virtutea trupească şi sufletească, să se socotească pe sine şi mai dator lui Dumnezeu, ca unul ce a luat multe prin har, nevrednic fiind ; iar dacă i-ar veni vreo ispită de la draci sau de la oameni, să se socotească pe sine vrednic de acestea şi de altele mai multe, ca să-şi scadă puţin din datorie şi să afle la judecată o uşurare de muncile aşteptate. Fiindcă atunci cînd nu pătimeşte aşa ceva, mult se necăjeşte şi se nevoieşte, căutînd să afle ceva prin care să se silească pe sine. Iar cînd dobîndeşte aceasta, iarăşi se smereşte, ca unul ce luînd dar de la Dumnezeu şi neputînd afla ceva ca să întoarcă Fă­cătorului de bine, rămîne lucrînd pururea, socotindu-se pe sine şi mai îndatorat.Despre nepătimireIar semnul nepătimirii, poate, acesta este: a rămî­ne în toate netulburat şi fără teamă, ca unul ce a primit să poată toate prin harul lui Dumnezeu, după Apostol, nemaiavînd nici o grijă de trup. Unul ca acesta se va nevoi cu toată …

Sfantul Proroc Ilie Tesviteanul

Imagine
In fiecare an, la 20 iulie, Biserica Ortodoxa il serbeaza pe Sfantul Proroc Ilie Tezviteanul. Sfantul Ilie era fiul unui preot al Legii vechi, care locuia in cetatea Tesve, din Galaad, situata dincolo de Iordan; de aici si numele prorocului, Ilie Tesviteanul.
Activitatea Sfantului Ilie s-a desfasurat in regatul Israel din Samaria. Inca din secolul al IX-lea si continuand in al VIII-lea, i.d.Hr., regii lui Israel au imprumutat de la pagani cultul zeului Baal si al zeitei Astarte.
In aceste imprejurari, ca sa nasca pocainta in neamul sau si sa-i faca pe regi sa paraseasca inchinarea la idoli, Sfantul Ilie se roaga lui Dumnezeu, si astfel, nu va mai ploua trei ani si sase luni. Este trimis de Dumnezeu la Ahab sa-i vesteasca acestuia marea seceta. Regele, in loc sa se pocaiasca, va cauta sa-l ucida pe Sfantul Ilie. Este ascuns de Dumnezeu intr-o pesera, langa un parau, si hranit de un corb. Dupa un timp Sfantul Ilie ajunge la o vaduva din Sarepta Sidonului - in sudul Libanului de astazi…

Stareţul Efrem din Arizona

Imagine

Iertarea

Un frate oarecare avea scarba asupra altui frate. Adica erau certati unul cu altul, dar acel frate, vrand sa-si ceara iertare, s-a dus sa se impace cu dansul. Deci, batand el in usa fratelui, acela n-a vrut nicidecum sa-i deschida si sa-l primeasca. Iar el, cand a vazut ca nu-i deschide, s-a mahnit si mai mult si, mergand la un batran, i-a spus ce a patit, cum s-a dus sa-si ceara iertare si sa se impace cu acel frate, care nu numai ca nu l-a primit ca sa stea de vorba cu el, dar nici usa nu i-a deschis. Iar batranul i-a zis: "Cauta, fiule, si-ti ia seama ca poate ai vreun gand in inima ta, cum ca tu nu esti cu nimic vinovat si nu i-ai facut nici un rau, ci el ti-a facut rau si numai el este vinovat. Si asa pe tine te indreptatesti, iar pe el il invinovatesti. Daca este asa, sa stii, frate, ca pentru aceea nu-i da lui Dumnezeu indemnare sa-ti deschida si sa te primeasca, pentru ca nu mergi la dansul cu adevar de pocainta, ci cu fatar­nicie. Ci, mergi si pune in inima ta cum ca nu …

„Toţi sunteţi fiii lui Dumnezeu prin credinţa în Iisus Hristos.”

Imagine
[Către monahi(i), 1986]
Galateni 3,26. „Toţi sunteţi fiii lui Dumnezeu prin credinţa în Iisus Hristos." (în obârşie, în tranzit şi în final) -
[...] În vederea dobândirii cât mai evidente a chipului lui Hristos în noi, avem rânduite: lepădarea de sine, ascultarea şi tăierea voii, care, toate trele sunt unul şi acelaşi lucru, una şi aceeaşi nevoinţă, una şi aceeaşi „Cruce, în fiecare zi". Şi fiindcă unul din defectele cele mai mari ale omului este acela că nu-şi poate da seama de defectele sale, şi-i ţinut de puterea vicleană în ciuma părerii că el ştie cum să trăiască, Dumnezeu a rânduit o ierarhie între oameni şi fiecare are pe cineva mai mare ca el, în dar şi rânduială, faţă de care-i dator să fie supus. Aşadar, pentru a trăi în linişte trebuie să fii una din două: sau pe de-a-ntregul liber (de patimi), sau pe de-a-ntregul supus. Dar nu orice libertate e libertate, ci numai aceea pe care o dă Adevărul, după cuvântul Mântuitorului: „Adevărul vă va face liberi" (Ioan 8…

Sfânta smerenie este încrederea desăvârşită în Dumnezeu

Imagine
Cel smerit este conştient de starea sa lăuntrică şi, deşi aceasta este urâtă, el nu-şi pierde personalitatea. Cunoaşte că este păcătos şi se întristează din pricina asta, dar nu deznădăjduieşte, nu se mistuie pe sine. Cel ce are sfânta smerenie nu vorbeşte deloc, adică nu se împotriveşte. Primeşte să i se facă observaţii, să-l controleze ceilalţi, fără să se mânie şi să se îndreptăţească. Nu-şi pierde echilibrul. Celui egoist, complexat, i se întâmplă contrariul: la început seamănă cu cel smerit însă, dacă îl deranjează puţin cineva, îndată îşi pierde pacea, se mânie, se tulbură.
Cel smerit crede că toate depind de Hristos, şi că Hristos îi dă harul Său, şi astfel înaintează. Cel ce are sfânta smerenie trăieşte de acum în biserica cea nezidită de pe pământ. Are întotdeauna bucuria lui Hristos, chiar şi în cele neplăcute. Vedem aceasta şi în vieţile sfinţilor. Apostolul Pavel ce era? Om ca şi noi. Dar ce s-a făcut? S-a făcut organ al lui Dumnezeu, vas al alegerii. Mărturisesc cuvintel…

Denumirea rugăciunii minții în inimă

Imagine
Rugăciunea aceasta, care este rugăciunea neîncetată a Bisericii (”Doamne, miluiește!”), se numește a inimii, pentru că prin ea se descoperă inima numită duhovnicească și lucrează acolo rugăciunea. Inima duhovnicească este centrul existenței omului și aceasta, potrivit Sfântului Grigorie Palama, se află în lăuntrul inimii trupești ca într-un organ, nu ca într-un vas. Rugăciunea inimii se identifică cu rugăciunea minții (noetică) sau se deosebește de aceasta în funcție de înțelesul cuvântului nous. Sfântul Grigorie Palama, care a exprimat întreaga învățătură patristică bisericească despre viața isihastă, spune că mintea-nous se numește și esența (ousía) sufletului (inimă), dar și lucrare-energie a sufletului, care constă lucrarea gândurilor (logismoí).
Astfel, dacă identificăm mintea-nous cu inima, atunci putem să identificăm și rugăciunea minții cu rugăciunea inimii. Totuși, trebuie să atragem atenția că în teologia patristică minte-nous înseamnă în principal atenția cea mai subțire, …

„în loc să trăiesc în timp, trăiesc în veşnicie”

• Una din faptele care îmi dau prilej de revoltă şi de sminteală este când cineva îmi fură timpul, mai ales cel destinat pentru rugăciune, venind pe neaşteptate, sau cu nevoi care mă obligă să renunţ la timpul planificat.Tot frământându-mă cum să rezolv acest lucru, mai ales considerând neputinţa mea de a priveghea noaptea, deci de a prelungi timpul pentru rugăciune în timpul nopţii, mi-a venit în gând că Dumnezeu este acela care îngăduie astfel de încercări, ca o metodă de a mă dezlipi de mine însumi mai desăvârşit şi de a mă lăsa cu totul în voia Sa. În acest fel, în loc să trăiesc în timp, trăiesc în veşnicie. Trebuie să mă silesc să primesc cu bucurie tot ceea ce mi se întâmplă şi să cred că totul vine cu voia lui Dumnezeu şi cu ştirea Sa.• Când simt că nu mă pot ruga, îmi aduc aminte de răutatea firii mele şi de neputinţa de a birui şi din durerea inimii mele se naşte rugăciunea. Uneori - cu cuvinte, alteori - un singur suspin, căci atunci nu se mai roagă mintea, ci doar inima me…

In „lumea aceasta” nu poţi crede în Dumnezeu nepedepsit

Rădăcina necazurilor e aceeaşi cu rădăcina răutăţilor: păcatul - înfrângerea morală a omului, când el conspiră cu diavolul contra Legii lui Dumnezeu. Atunci se transformă omul - fiul lui Dumnezeu - în fiul diavolului, prin ascultarea de acesta. El îi imprimă spiritului, minţii şi inimii, pecetea firii sale: autonomia, răzvrătirea şi autoîndumnezeirea.
Cu pecetea acestor caracteristici iese din împărăţia Harului sub focul mâniei lui Dumnezeu, ajungând fiul pieirii.
Necazurile, târcoalele morţii, sunt numai primele unelte ale lui Dumnezeu, ca să-l trezească şi să-i deschidă ochii să vadă că aşa merge în întuneric, în împărăţia morţii.
Dacă omul stă prea mult în ascultarea celui viclean, pierde credinţa, i se întunecă mintea, nu mai ascultă de nimeni, face din necazuri „motiv" de necredinţă, a cărei final e fie sinuciderea, fie nebunia.
Când oamenii o apucă pe acest „drum larg" al pieirii, când - cu timpul - relele devin deprinderi, „a doua natură", să te ferească Dumnezeu…

12 iulie - Cuviosul Paisie Aghioritul

Imagine
Cuviosul Paisie Aghioritul - film cu subtitrare



„Sabia şi focul”

Făptura cea nouă cu înnoirea minţii, care nu se mai teme de lume, de logica cruţării şi menajării de sine, de nici o sabie pământească - nu se mai teme de moarte.
„Sabia" a „tăiat" mlădiţele sălbatice, „focul" a tămăduit firea de frică - nemurirea a devenit mai evidentă ca moartea. Moartea pentru cauza lui Hristos a devenit fericirea intrării în Împărăţia cerurilor. Şi nu este fericire mai evidentă ca martiriul.

În slujba Botezului avem nucleul acestei evidenţe, în cele trei scufundări şi ridicări din apă, a morţii Domnului Hristos, a celor trei zile în mormânt şi a Învierii Sale. Dar acest nucleu trebuie să crească, să se dezvolte, să devie conştient şi nebiruită putere în creştin şi în lume.
A nu te mai teme de „cei ce ucid trupul şi mai mult nu pot să facă nimic"(Luca 12,4), nu mai e o problemă.
Suntem deci antrenaţi într-o nouă cunoaştere a condiţiei umane.
E „ştiinţa mântuirii..." (Luca 1,77), ştiinţa îndumnezeirii omului.

Dar până acolo e o cale „şi Eu …

De la mulțumirea de sine, la dăruirea de sine

Pocăința, schimbarea, îndreptarea, părăsirea păcatului și lucrarea corectă este ca omul să înceteze să se miște spre sine, să înceteze să fie egoist, să se iubească pe sine, să se mulțumească pe sine. El trebuie să se îndrepteze spre Dumnezeu. Mișcarea aceasta înseamnă tocmai iubirea. Iubirea către aproapele este înlăuntrul aceluiași duh.
În zilele noastre, iubirea înseamnă căutarea hranei pentru ego, pentru sine, în timp ce iubirea adevărată „nu caută ale sale”, se dăruiește, se oferă. Omul se dăruiește lui Dumnezeu și aproapelui. Când omul se căiește și merge să se mărturisească, nu este suficient doar să recunoască anumite lucruri, ci trebuie să se schimbe fundamental, din rădăcini. Dacă pornirea pe care o ai se îndreaptă spre egoul tău, este pentru mulțumirea ta, ca să-ți slujești și să te îngrijești pe tine, să oferi hrană propriului idol, chiar dacă te-ai îndrepta, oricâte lucruri bune ai face și oricât de bine le-ai săvârși, toate acestea înseamnă păcat.
Omul trebuie să se îndrep…