De ce purtăm la gât semnul Sfintei Cruci?

Bunii creștini din bătrâne veleaturi nu doar că s-au însemnat cu semnul biruinței și al iubirii mai tari decât moartea a lui Hristos, ci au început să poarte la gât o cruce, fie din lemn, fie din anumite metale, considerând că odată cu acesta Hristos îi însoțește. Și astăzi se păstrează obiceiul căci mulți semeni au preluat tradiția. Se pune întrebarea: este bine să purtăm o cruce la gât? Chestiunea devine și mai pertinentă dacă ne gândim că pretutindeni vedem cruci agățate: în mașini, pe birouri sau în locuri străine de viața și trăirea autentic ortodoxă.

Pentru o bună înțelegere a lucrurilor, aș vrea să fac referire la rânduiala Călugăriei, când proaspătul monah primește în cadrul slujbei o cruce din lemn, de mici dimensiuni, pe care o sărută și i se așează pe grumaz. Așadar, în rânduiala tunderii în monahism se prevede în mod explicit purtarea crucii de către călugăr. După ce s-a îmbrăcat cu acea cămașă albă, numită haina veseliei, i se aşază pe piept crucea, semn al renunţării şi totodată al dorinţei sale de a se face părtaş pătimirilor Domnului, dar și Învierii Lui, arătând că adevărata credinţă în înviere dă sens suferinţei, o umple de speranţă şi de dorinţa de a trăi, iar dacă se răstigneşte cineva astfel, se răstigneşte spiritual în vederea învierii. „Armă împotriva diavolului crucea Ta ai dat-o nouă” cântăm în slujba Sfântului Maslu şi de aceea călugărul ia pe pieptul său Sfânta Cruce, ea fiind „tare apărătoare a celor ce bine călătoresc” spre Cer , dar şi Semnul Fiului Omului (Matei 24,30).

Călugărul poartă cruce, căci dorește a se jertfi pe sine, mărturisind jertfa lui Hristos. Sfântul Apostol Pavel zice în acest sens: „port în trupul meu semnele Domnului Iisus” (Galateni 6,17). Crucea dă slobozire de patimi şi tot ea ne aminteşte de Patimile Mântuitorului, prin care s-a arătat iubirea mai tare decât moartea.

Tot așa ar trebui să gândească și creștinii, când își pun pe grumaz semnul Crucii confecționat din lemn, aur, argint sau alte materiale. Doar că, din păcate, pentru mulți, semnul de viață dătător a devenit un simplu accesoriu oferit cu „generozitate” de mai toate centrele comerciale, întâlnit chiar la cei aflaţi în bejenie față de viața autentic ortodoxă.

Arhimandrit Mihail Daniliuc

sursa: doxologia.ro