Despre invatarea smereniei

Pr. Nicholas Sakharov - Essex

Poate ca în interiorul nostru suntem mandri și poate ca întreaga noastră natura umana dorește sa aibă control și să fie impunatoare. Acesta este continutul nostru interior, pe care nu îl putem schimba. Dar sta în puterea noastră ca măcar din punct de vedere exterior sa acționăm în mod diferit. De aceea Sfintii Părinți au valorificat foarte mult virtutea trezviei.

Este foarte greu să-ți stapanesti impulsurile în interiorul tău, dar este mai ușor sa stapanesti manifestarea acestor impulsuri în exterior, și incetul cu incetul vei observa schimbarea. Atunci când începi să-ți detesti mândria personala, când constientizezi ca ești un rob al mandriei și ca mândria îți cauzeaza deznadejde, suferinta și diavol, atunci vei plânge din inima înaintea Celui care ne-a spus: „Invatati de la Mine ca sunt blând și smerit cu inima”, iar noi crestinii ortodocsi avem privilegiul unic de a avea Sfânta Impartasanie.

Nu este doar o comemorare sau pomenire a lui Hristos. Impartasindu-ne cu sângele și trupul Sau, virtuțile Sale pătrund încet în viețile noastre. Oamenii spun adesea ca, după ce se impartasesc, simt ca patimile lor se potolesc. Foarte mulți simt dragoste, simt pace, simt ca s-au schimbat, chiar pentru puțin timp. Le recomand oamenilor să-și mentina acest cult liturgic în viețile lor, astfel încât sângele lui Hristos să ne transmita și viața lui Hristos.

Pr. Nicholas Sakharov - Arad, martie 2016

Cele mai vizitate postări

Marian Moise - Acatiste mp3

Poezii extrase din volumul „prin răscrucea timpului”